Liderii europeni decid soarta Greciei
Articol de , 12 iulie 2015, 07:13
Zi decisivă pentru soarta Greciei astăzi, la Bruxelles, unde vor avea loc un summit al ţărilor din zona euro urmat de o reuniune a şefilor de stat şi de guvern ai celor 28 de ţări membre ale Uniunii Europene.
Ieri, în capitala Belgiei s-au întâlnit miniştrii de finanţe din zona euro, însă reuniunea, marcată de tensiuni, a fost suspendată în cursul nopţii.
După 10 ore de negocieri intense, nu s-a ajuns la un acord.
Deși mai dure decât cele respinse la referendum, nu toți creditorii sunt mulțumiti de reformele propuse de premierul grec.
Presa internațională relatează că Germania și Finlanda susțin ieșirea Greciei din zona euro, cel putin temporar, iar opinia lor este împărtașită de state precum Olanda, Lituania, Slovacia, Estonia și Slovenia.
La finalul întâlnirii, ministrul de finante al Franței a declarat ca este optimist, iar Pierre Moscovici, comisar pentru afaceri economice și financiare, le-a spus jurnaliștilor că își păstrează speranța în legatură cu soarta Greciei.
Parlamentul de la Atena a aprobat, vineri noapte, pachetul de reforme economice înaintat de Guvernul condus de Alexis Tsipras în scopul obținerii unui nou program de finanțare.