Avarie Apa Nova pe Calea Șerban Vodă
Articol de Stefania Grigore, 15 iulie 2015, 14:23
Avaria s-a produs pe Calea Serban Vodă, din Sectorul 4, intre Adesgo și Liceul Sincai, la una dintre arterele de alimentare cu apă rece. Conform directorului general adjunct al Apa Nova, Epsica Chiru, sunt afectate de avarie patru blocuri din zonă. Echipele de intervenție se află la fața locului, au procedat la izolarea tronsonului avariat. De asemenea, Apa Nova a deplasat în zonă cisterne pentru alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor afectați de avarie.
După ridicarea a cinci autovehicule care erau parcate chiar în zona de interventie, muncitorii au trecut la efectuarea săpăturii. Avaria urmează a fi remediată până la ora 16:30, cand se va relua alimentarea cu apă, conform lui Epsica Chiru.
Șeful de la Apa Nova mai spune că avaria ar putea fi cauzată de traficul intens din zonă.
Epsica Chiru despre avaria de pe Serban Vodă:
Autor: Mircea Apostolescu
Sursa foto: fluierul.ro