Vremea se mentine caniculara, in Bucuresti
Articol de Marga Tudor, 19 iulie 2015, 06:24
Astazi, in Capitala, la amiaza vor fi 37 de grade la umbra. Disconfortul termic va fi accentuat. La ora 6 se inregistrau 22 de grade, iar presiunea atmosferica avea o valoare de 756 de milimetri coloana de mercur.
In Bucuresti, nordul, estul si sudul tarii, se mentine codul galben de canicula. De marti, temperaturile vor mai scadea, insa nu semnificativ, iar de joi, revine canicula.
Meteorologii au emis cod portocaliu de canicula pentru 6 judete din vestul tarii. Atentionarea ANM este valabila din aceasta dimineata, de la ora 8, pana maine, la ora 20.
Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar disconfortul termic, deosebit de accentuat.