Ajutor financiar suplimentar pentru părinți și tinerii căsătoriți
Articol de Sabina Lapadatescu, 29 iulie 2015, 12:10
Un proiect de lege inițiat de mai mulți deputați prevede ajutor financiar suplimentar pentru părinți și tinerii căsătoriți.
Acesta va intra în dezbaterea Senatului în următoarea sesiune parlamentară.
Mai exact, potrivit inițiativei, primariile ar putea acorda indemnizații pentru creșterea copilului până la 2 ani, pe lângă cele de la bugetul de stat.
În plus, sunt prevăzute ajutoare financiare și pentru tinerii căsătoriți.
Există însă și o condiție: sumele pot fi acordate doar de autoritățile locale care au înregistrat un spor natural negativ în ultimii trei ani, iar primăriile nu trebuie să aiba datorii.
Condiţiile şi documentele necesare pentru acordarea indemnizaţiei vor fi stabilite la nivelul primăriilor, prin hotărâre a Consiliului Local.
Inițiatorii acestei propuneri spun că România are nevoie de o asemenea măsura în condițiile în care în țara noastră se nasc tot mai puțini copii.