Casa Albă se implică în cazul uciderii leului „Cecil” !
Articol de , 31 iulie 2015, 07:45
Casa Alba a anunţat că va examina petiţia publică cerând extrădarea dentistului american care l-a ucis pe ‘Cecil’, un leu din Zimbabwe, relatează Reuters.
Petiţia a adunat peste 100.000 de semnături necesare şi Casa Alba a declarat că va răspunde la toate petiţiile ce îndeplinesc acest nivel.
Departamentul Justiţiei Statelor Unite are competenţa de a răspunde la un ordin de extrădare, notează Reuters.
Incidentul este în prezent investigat de autorităţile din Zimbabwe şi Serviciul Statelor Unite pentru Peşti şi Specii Sălbatice (U.S. Fish and Wildlife Service).
Justiţia din Zimbabwe a acuzat un mare organizator de vânători de tip safari după urmărirea şi uciderea leului Cecil , în cadrul unei audieri de la care a lipsit vânătorul, un bogat stomatolog american.