Aproximativ 45 de milioane de lei a primit Institutul Cantacuzino la rectificare
Articol de , 1 august 2015, 09:42
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Potrivit oficialului suma ar acoperi atât datoriile la stat, cât şi cheltuielile cu salariile şi cele de funcţionare pentru lunile care au rămas până la sfârşitul anului.
Potrivit ministrului Educației, finanţarea Institutului Cantacuzino va fi deschisă imediat, asta pentru că se pot aduna datorii şi penalităţi.
Pe de altă parte, începând de anul viitor, finanţarea Institutului Cantacuzino urmează să fie inclusă în bugetul de stat.
Reamintim că Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino” funcţionează, din iulie, ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, şi va avea activităţi de interes strategic în domeniul asigurării protecţiei stării de sănătate a populaţiei.
Finanţarea Institutului Cantacuzino va fi asigurată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, iar numărul maxim de posturi aprobat pentru institut este de 430.
Guvernul arăta în iulie, că, prin reorganizare, va fi asigurată, pentru acest an, finanţarea necesară funcţionării institutului în condiţii normale, cu posibilitatea trecerii în perioada următoare la producerea de vaccinuri şi seruri.
Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie.
În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.
În octombrie 2014, Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei, din cea a Ministerului Sănătăţii.
În 22 ianuarie 2015, a fost semnat Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care prevede ştergerea datoriilor către ANAF şi denumirea activităţii de sănătate publică drept serviciu de interes economic general.
Preşedintele Klaus Iohannis, care a vizitat, pe 13 mai, Institutul Cantacuzino, a declarat că la această instituţie este o situaţie complicată, creată în ani, subliniind că unitatea trebuie salvată şi că este hotărât să „pună această problemă peste tot” unde crede că se vor găsi soluţii.