Zi cu emoții pentru Grecia
Articol de , 2 august 2015, 16:48
După 5 săptămâni de pauză, mâine se redeschide bursa de la Atena.
După cum scrie Reuters, oamenii de afaceri greci se tem însă că va fi o zi de pierderi masive.
Tranzacţionările controlate, îngrijorările privind viitorul şi înrăutăţirea situaţiei economice a Greciei ar putea duce mâine la o scădere cu 20% a principalului indicator al bursei de la Atena, mai spun oamenii de afaceri eleni.
Acelaşi lucru îl sugerează şi tranzacţionările activelor greceşti în Statele Unite în perioada în care bursa a fost închisă, mai scrie agenţia britanică de ştiri.
Într-o tentativă de stopare a colapsului financiar al Greciei, bursa a fost închisă pe 26 iunie, chiar înainte de a fi impuse controale asupra capitalului, pentru a opri ieşirea monedei unice din ţară.