Metroul din New York este mai curat fără coşuri de gunoi
Articol de Stefania Grigore, 12 august 2015, 14:59
Metroul din New York a devenit vizibil mai curat atunci când liderii MTA, compania responsabilă pentru transportul de pasageri, a decis să elimine coşurile de gunoi din unele staţii. Potrivit New York Post, până acum coşurile de gunoi au fost retrase din 39 dintr-un total de 468 de stații din oraș.
Folosind psihologia inversă, prin această măsură introdusă treptat în urmă cu patru ani, MTA a reușit nu numai să facă curat în metrou, ci şi să reducă numărul de rozătoare și de incendii. Este de remarcat faptul că acum tot mai mulţi new york-ezi așteaptă să iasă din metrou pentru a-şi arunca gunoaiele. De la metroul din New York, în fiecare zi se colectează aproximativ 40 de tone de deșeuri.