VIDEO: Ziua Marinei Romane sarbatorita si in Parcul Herastrau
Articol de , 15 august 2015, 13:31
Parcul Herastrau a fost, astazi, gazda mai multor evenimente organizate de Fortele Navale Romane si Primaria Capitalei, cu ocazia Zilei Marinei.
In cadrul acestor evenimente au avut loc demonstratii de reconstituire istorico-militara, jocuri marinaresti si plimbari gratuite cu vaporasele.
Ceremonia din Herastrau a inclus si o slujba religioasa si depuneri de coroane de flori la Monumentul Fortelor Navale, in memoria eroilor civili si militari din Marina Romana.
Dupa festivitatea de deschidere urmata de ridicarea drapelului la catargul de pe malul lacului a avut loc lansarea la apa a unei ancore de flori in memoria marinarilor militari si civili cazuti la datorie.
Momentul ceremonial s-a incheiat cu aparitia Zeului Neptun care a declarat deschise jocurile marinaresti si plimbarile cu vaporasele.
Cateva zeci de persoane – batrani, dar si familii cu copii – au profitat de plimbarile cu vaporasele pe Lacul Herastrau. Acestea sunt gratuite pana la ora 19,30.
Iar daca pentru unii adulti Ziua Marinei pe lacul Herastrau a devenit o traditie pentru copii a fost ceva inedit.
Dupa ce au asistat la ceremonie,micutii au inceput sa isi faca planuri de viitor, legate de o posibila cariera de marinari sau chiar capitani de nave.
Anul acesta se implinesc 155 de ani de la crearea Marinei Militare Române Moderne, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.