Pompierii bucureşteni sunt sărbătoriţi astăzi!
Articol de Sabina Lapadatescu, 18 august 2015, 11:58
În toate unităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov se organizează Ziua Porţilor Deschise.
În acest fel se marchează 171 de ani de la înființarea primei formațiuni de pompieri militari în Capitală.
Bucureştenii pot participa la ateliere de lucru unde vor fi prezentate autospeciale de intervenţii pe care pompierii le utilizează în mod frecvent pentru stingerea incendiilor.
La sediul din Calea 13 Septembrie sunt prezentate 40 de echipamente care vor fi utilizate de pompieri pentru intervenţiile din subteran, la metrou.
Este vorba despre aparate de respirat cu are comprimat şi accesorii pentru medii cu mult fum.
Acestea prezintă un randament superior şi au o autonomie de patru ori mai mare faţă de cele existente.
De asemenea, paramedicii îi vor învăța pe copii cum să acorde primul ajutor în cazul celor mai frecvente situații de urgență.
Aceste activităţi au atât caracter de informare a cetățenilor cu privire la misiunile şi activităţile desfăşurate de ISU Bucureşti – Ilfov, cât de pregătire a populaţiei în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.