38 de maşini de colecţie traversează Bucureştiul
Articol de , 27 august 2015, 17:23
Bijuteriile pe patru roţi sunt expuse în parcarea hotelului Hilton.
Autoturismele, de coleţie, au ajuns în Capitală în cadrul ediţiei 2015 a raliului Liege-Bucureşti, o variantă modernă a raliului Liege-Sofia-Liege, organizat iniţial între anii 1961 şi 1964.
De data aceasta, organizatorii au ales o rută diferită, vrând să conducă maşini construite exclusiv înainte de 1970 prin Munţii Carpaţi, terminând raliul în Bucureşti.
De altfel, tema ediţiei din acest an este „o plimbare prin Carpaţi”.
Participanţii au putut parcurge aproximativ 2.800 de kilometri în şapte zile pe ruta Belgia, Germania, Austria, Ungaria, România.
La finalul aventurii, autoturismele vor fi trimise înapoi pe trailere, iar şoferii se vor întoarce în Belgia cu avionul.