Usain Bolt la a 3-a medalie de aur la Beijing
Articol de Sorin Pavel, 29 august 2015, 17:05
Stafeta Jamaicai, cu Usain Bolt în componenta, a dominat echipa Statelor Unite condusa de Justin Gatlin, în finala probei de 4×100 de metri de la Beijing. Atletii din Jamaica- Usain Bolt, Nesta Carter, Asafa Powell si Nickel Ashmeade- si-au adjudecat medalia de aur cu timpul de 37 de secunde si 36 de sutimi. Alergatorii din Statele Unite- Justin Gatlin, Trayvon Bromell, Tyson Gay si Mike Rodgers- desi au trecut linia de sosire cu o intarziere de doar 41 de sutimi au fost descalificati pentru o greseala tehnica si astfel locul 2 si medalia de argint a revenit Chinei. Canada a ocupat ultimul loc de pe podium si medalia de bronz.
Jamaica s-a impus si la feminin. Stafeta compusa din Veronica Campbell-Brown, Natasha Morrison, Shelly-Ann Fraser-Pryce si Elaine Thompson si-a aparat titlul mondial cu timpul de 41 de seunde si 7 sutimi. Jamaica a stabilit astfel al 2-lea timp din istorie în proba de 4×100 de metri si fost urmata în clasament de SUA si Trinidad Tobago.