Gara din Budapesta a fost luată cu asalt de sute de imigranţi
Articol de Sabina Lapadatescu, 1 septembrie 2015, 11:57
Autorităţile ungare au închis principala gară din Budapesta în care se aflau sute de imigranţi.
Traficul a fost suspendat din cauza celor care încercau să folosească trenurile pentru a ajunge în Austria și Germania.
Niciun tren internaţional nu intră şi nu pleacă, dar informaţiile despre imigranţi sunt deocamdată neclare.
Reuters transmite că oamenii au rămas în clădire, în timp ce France Press susţine că ei sunt evacuaţi.
Peste 3.800 de imigranţi au ajuns cu trenul aseară la Viena, iar câteva sute au mers mai departe în Germania, după ce Ungaria a renunţat să-i mai ţină în gările în care campau.
Sursă: Radio România Actualităţi
Foto: jurnalul.ro