Peste 250 de companii, prezente la expozițiile Print & Sign, Gifts Show și Expo Plast
Articol de Marga Tudor, 6 septembrie 2015, 20:28
Pasionații de tipografie si materiale de producție publicitară pot vizita săptămâna viitoare, expozițiile deschise la Romexpo. Peste 250 de companii românești și străine vor fi prezente la cele trei evenimente organizate în perioada 8 – 11 septembrie.
Print & Sign 2015 va reuni peste 150 de expozanți, importante branduri, producãtori și distribuitori de echipamente, produse și servicii destinate industriei de tipar.
În cadrul Print & Sign, ‘Megashopul de Aplicații’ va oferi tipografiilor și atelierelor de producție publicitarã posibilitatea sã își expunã oferta de aplicații grafice.
Gifts Show va fi locul în care inspirația devine cel mai bun consultant, spun reprezentanții Romexpo. Timp de patru zile, vizitatorii au contact cu tendințele, moda și produsele adaptate trendului contemporan. Se pot alege obiecte promoționale de lux fabricate din materiale prețioase precum aur alb, galben sau cristale Swarovski, cât și tricouri, jachete, hanorace, șepci care pot fi personalizate cu orice mesaj sau logo de companie. La Gifts Show, companiile vor lansa cataloagele de agende și calendare pentru 2016.
Expo Plast, singurul eveniment din țara noastrã pentru industria de mase plastice, va reuni 50 de companii din România, Egipt, Grecia, Turcia, Slovacia si Bulgaria.
Expoziția va ocupa o suprafațã de peste 2.500 mp, prezentând noutãți și soluții.
Programul de vizitare al evenimentelor este în perioada 8 – 10 septembrie, între orele 10 – 18, iar în data de 11 septembrie, între orele 10 – 16.
Sursa: Agerpres