Vâslind în „Chilia” către Sfântu Gheorghe
Articol de Sabina Lapadatescu, 7 septembrie 2015, 16:23 / actualizat: 7 septembrie 2015, 22:39
Unuuuu, doiiiii, treiiii… zecee!
Să numărăm ştim, limbi străine cunoaştem, aşa că o dăm în inglişi, an franse, iavol şi haraso… Pagaia-nţelege şi taie apa a la chart. Feliem Dunărea cu voie bună, probabil prea puţin talent, dar cu entuziasm, frate! Asta contează! Pe apă, în cer şi pe uscat, entuziasmul te duce-nainte! Ăsta şi catamaranul lui Nea Iulică. Dar până atunci mai avem de tras. Şi tragem o milă, încă una şi-ncă una…
Milos şi Ivan…
– Uite-l în caiac, poate vine să ne tragă! Iiiivan! Iiivan!
Ce mers, ce stil, ce prestanţă! Campionul, tot campion! Şi-un om numai bun de pus la ramă. Upss, la rană am vrut să zic, generos, altruist, modest…’
– Pai dacă ne trage Ivan, ne-am scos… Îi batem p-ăştia la fundu’ gol şi-i aşteptăm în port la Murighiol cu storceagul pregătit, păpat şi digerat…
– Cât facem, Ivan?
– Ahh, în trei ore ajungeţi şi nici nu trebuie să vâsliţi, vă duce curentul. În 4 ore sunteţi acolo.
– Ok!
Supereasy! Supercool!Supercalifragilisticexpialidousan şi Ivan super glumeţ… Doru face valuri în jurul nostru din barcuţa cu motor…
– Bine, băieţii… Vâsliţi cu spor!
Unuu, doiii, treiii…zeceee…
Pfu! uite-o insulă. Cât de tare! Oprim să facem baie. Şi-ncă una, şi-ncă o baie! Alt loc uimitor, altă bălăceală…
Ce locuri fabuloase! Vai, cum sare peştele…
Şi trage crapu’, trage?
Şi aoleu, ce soare…
Şi mamă, ce linişte…
Şi pfff, ce vânt…
Şi wow, ce deltă…
Şi ţii, ce viaţă!
Cum e oare să tragi două luni în caiac străbătând Dunărea din Germania, de la izvoare până-n Sfântu’ la vărsare? Suntem varză făcută fideluţă, ne halesc tăticii din caiacele colorate cât ai zice peşte…
Bravo, TID-ule! Aştia n-au auzit de artroză, osteoporoză… Dacă-i întrebi de sedentarism, zic că-i vreo nouă disciplină sportivă şi că se bagă…
O gaşcă de oameni frumoşi, de nationalităţi diferite, toţi duşi cu caiacu’ o iau an de an pe Dunăre-n jos pe un mal frumos… şi asta de vreo 60 de ani.
2518 km doar pe apă…
Coolness! Happyness! Wilderness! Îi admirăm maxim şi îi invidiem din toţi ficaţii…
Şi unuu, doiii, treiii…zeceee! Dar mai în dorul lelii (sorry, Dorule).
Alt loc bun de andocat, deci altă oprire. Pepene roşu căpătat de la un austriac, cântare bulgărească aşa ca la mama acasă şi, evident, înot pe toate părţile. Dă-o-ncolo, frate! Are rost să fim combativi? Sunt trei canotci, oricum suntem pe podium. Băgăm contemplativitate, berici din mână-n mână până-n capat la cârmaci, apreciem încă o dată vestele de salvare care ne-au salvat, la propriu, fundurile şi tolăniţi ne băgăm picioarele-n Dunăre. Catamaranul trage de noi ca de oaia moartă şi e superchill. Mai bine de-atât nu există!
25 de km văsliţi în prima zi şi peste 40 în a doua – nu-i rău. Peisaje uimitoare, mişcare, libertate, soare, mare, bălăceală, mese de peşte de te lingi pe degete, bancuri, oameni mişto, noi prieteni.
Pentru asta am vâslit toţi într-o barcă şi nu în una oarecare, ci în canotca lui Ivan Patzaichin.
Mulţumim Ivan Patzaichin, Rowmania, Doru Frolu, Cristi, Cristina, Adriana, Alina, Madi, Mani, Iulian!
Autor: Mihaela Ioniţă
Foto: Mihaela Ioniţă, Bogdan Predescu
