Nu a fost flagrant în cazul lui Sorin Oprescu, afirmă Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi
Articol de , 8 septembrie 2015, 12:04
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, astăzi, că dosarul în cazul primarului Sorin Oprescu a fost deschis încă din primăvară, la sesizarea unor persoane.
Nu s-a aplicat procedura flagrantă, conform Codului de procedură penală, a spus Laura Codruța Kovesi.
El a fost citat de către procurori imediat după comiterea infracțiunii care este presupusă că s-a comis.
A fost citat cu mandat de aducere.
„Din considerente de tactică ale anchetei, nu a fost oprit în momentul săvârșirii presupusei fapte, ci imediat după. A fost citat cu mandat de aducere”, a repetat Laura Codruța Kovesi.
„Mai mult decât atât, ca și un detaliu tehnic, potrivit Codului de procedură penală, nu se pot efectua percheziții domiciliare după orele 20:00, deci perchezițiile pe timp de noapte. Având în vedere că în această cauză sunt suspectate și alte persoane, din considerente de anchetă, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp după presupusa comitere a faptei”, a spus șefa DNA.
„O parte din bani au fost găsiți cu ocazia percheziției corporale asupra suspectului, o parte din bani au fost găsiți la domiciliu, o parte din bani au fost găsiți la un martor care a fost audiat în aceeași seară”, a precizat Laura Codruța Kovesi.
„Acest dosar a fost pornit ca urmare a unor plângeri formulate de două persoane fizice, altele decât persoana care a oferit în seara de 5 septembrie banii primarului. Persoana care a oferit această sumă de bani nu are calitatea de denunțător, ci are calitatea de suspect. El a fost propus cu măsura arestului la domiciliu în cursul zilei de ieri, măsură care a și fost aprobată de instanța de judecată, deci în prezent este în arest la domiciliu. Are calitatea de suspect și nu de denunțător”, a mai precizat Laura Codruța Kovesi.