Faimosul actor Ion Haiduc vine în matinalul Bucureşti FM !
Articol de , 16 septembrie 2015, 22:05
Nu rata o ediţie cu adevărat specială pregatită de Răzvan Petre, începând cu ora 9:30 în matinalul de joi.
Ascultă-ne pe frecvenţa 98.3 FM sau online pe bucurestifm.ro şi află ce surprize ne-a pregătit Teatrul Nottara direct de la actorul Ion Haiduc.
Actorul Ion Haiduc (sau Ucu, aşa cum îl numesc prietenii), s-a născut pe 3 decembrie 1947 la Oradea şi este urmaşul unui haiduc adevărat, Novac, pe linia descendentă a mamei. De la tatăl lui, mare iubitor de pictură, muzică şi teatru, se pare că a moştenit talentul şi înclinaţia pentru artă. Datorită meseriei părinţilor, în copilărie s-a mutat des şi a călătorit mult. A locuit la Gheorgheni, la Sighetul Marmaţiei, la Salonta şi la Timişoara, unde a absolvit liceul pedagogic.
Este o fire curioasă iar în adolescenţă a fost pasionat de ştiinţele naturii, yoga, de ezoteric şi paranormal. Visa să devină medic, până într-o zi, când a descoperit Şcoala de Artă de la Timişoara şi secţia ei de Teatru. A dat examen la IATC şi a intrat din prima încercare. Realizările lui, deşi par uneori inexplicabile, provin din credinţa sa din ajutorul unei puteri superioare, din capacitatea sa de automotivare, care-l inspiră şi acţionează asupra lui ca un ghid.
Dotat cu o putere de concentrare fantastică, Ion Haiduc trece cu uşurinţă de la rolurile clasice, de pe scena Teatrului Notarra, la rolurile de pe platoul de filmare, dinamice, moderne, complet diferite. În calitate de professor, a dăruit cu generozitate bucăţi de suflet elevilor săi.
În ultimii 20 de ani, a jucat în peste 30 de pelicule. Este un actor prolific, a turnat cel putin 2-3 filme pe an şi a interpretat, în acelaşi timp şi roluri pe scena teatrului Notarra.