Radio Everyone – egalitatea de şanse, accesul la apă şi energie de calitate

Articol de Vicentiu Andrei, 29 septembrie 2015, 22:41
Munca în gospodărie nu este o datorie ce revine exclusiv femeii şi ar trebui să fie tratată ca atare.
În realitate, în multe familii, femeile sunt tratate ca servitoare şi nu ca partener.
Primesc ele mulţumire pentru ceea ce fac, iar aceasta ar trebui să le fie suficient?
Norica Nicolai, membru în Parlamentul European este de părere că valorizarea muncii femeii în gospodărie ar trebui să se regăsească printre prestaţiile recunoscute de fiecare stat.
În Univers apa este mai rară decât aurul.
La cei 7 miliarde de oameni, câţi suntem pe Terra, nevoile de apă sunt tot mai mari, iar schimbările climatice ne obligă să căutăm noi soluţii. Calitatea apei lasă de dorit în multe zone ale globului.
Mulţi locuitori ai planetei, sute de milioane, nu au acces la apă curată.
Accesul la apă de calitate devine un drept esenţial şi universal.
Accesul neîngrădit la surse de energie este vital pentru societatea modernă.
Energia lumii solare şi a apelor, de exemplu, sunt surse inepuizabile de energie pentru omenire.
România este avantajată, datorită climei şi aşezării geografice care ne permit o bună expunere la lumina solară. Datorită acestui avantaj, vom avea, permanent o soluţie pentru care să optăm în caz de nevoie.
Radio România este partener al proiectului global Radio Everyone
Organizaţia Naţiunilor Unite lansează, la sfârşitul acestei luni, programul Obiective de Dezvoltare Durabilă care vizează eradicarea sărăciei extreme şi combaterea schimbărilor climatice până în 2030.
Atingerea acestor obiective va avea rezultate vizibile în domeniul sănătăţii, al securităţii precum şi al viitorului planetei şi al locuitorilor săi.