Cum sa faci avere din …. denunturi
Articol de , 4 octombrie 2015, 19:33
Daca Parlamentul va fi de acord, persoanele care reclama Consiliului Concurentei, cu dovezi, ca una sau mai multe firme incalca Legea Concurentei ar putea primi recompense de pana la 1% din amenda aplicata firmei, sau firmelor, dar nu mai mult de 100.000 euro.
Asta a declarat sambata seara, la un seminar de specialitate organizat la Sinaia, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.
Consiliul Concurentei vrea sa aduca un amendament la actuala Lege a Concurentei prin care aceasta masura sa poata fi aplicata.
« Propunerea noastra este ca aceia care vin cu o sesizare care se dovedeste corecta dupa aceea, deci cei care ne dau informatii despre o practica anticoncurentiala sa fie recompensati. Aceasta, bineinteles, dupa ce se dovedeste ca informatiile oferite sunt corecte si dupa ce instanta confirma ca, intr-adevar, firma aceea a incalcat legea » a precizat Chiritoiu, care a adaugat ca o masura asemenatoare functioneaza cu succes in Ungaria, iar sistemul denunturilor este larg folosit si in Statele Unite..
Amendamentul la ordonanta de aprobare a Legii Concurentei se afla in prezent la Senat. Aceasta camera are termen limita pana la 20 octombrie sa se pronunte.
Dupa aceea legea va ajunge la Camera Deputatilor, care este camera decizionala.