A început pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Paracheva
Articol de Marga Tudor, 9 octombrie 2015, 18:40
Sute de pelerini au ajuns la Iași pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Pelerinii sosiți din toată țara au format un rând de câteva sute de metri. Manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei încep in această seară.
De la ora 20, pe străzile din jurul Catedralei Mitropolitane va fi organizată o primă procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. În cursul nopții sunt așteptate să sosească la Iași 150 de autocare cu pelerini din Voluntari, precum și alte 50 de autocare cu pelerini din Sectorul 3 al Capitalei.
Pentru credincioșii care doresc să ajungă la Iași în aceste zile, CFR Călători a suplimentat numărul garniturilor.
Câteva sute de mii de pelerini sunt aşteptaţi în următoarele zile la Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. În municipiu vor fi aduse din Grecia şi moaştele Sfintei Maria Magdalena, iar de la Bucureşti, cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur.
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, cea care este considerată ocrotitoarea Moldovei, are loc miercuri, 14 octombrie.