Salariile profesorilor vor creşte de la 1 decembrie
Articol de Sabina Lapadatescu, 12 octombrie 2015, 16:54
Salariile profesorilor vor creşte, de la 1 decembrie, cu 15%.
De această majorare va beneficia tot personalul din învăţământ a anunţat, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, după negocieriile de astăzi cu sindicatele.
„În total, 304.000 de persoane vor beneficia de aceste creșteri salariale de 15%, peste cele deja acordate de 10%, respectiv 12% în anul 2015. Practic, din acordul semnat anul trecut cu Guvernul României de către sindicate s-au acordat în 2015 creșterile salariale de 10% prevăzute inițial pentru 2016, la care s-au adăugat încă 5% peste cele 10%, conform solicitării sindicatelor”, a mai precizat ministrul Educației.
„Legea salarizării unitare în sectorul bugetar conține și numele de unitar. Deci, vor fi creșteri salariale la fel ca pentru toți ceilalți bugetari și în Sănătate, și în Educație, independent de aceste creșteri”, a completat el.
Profesorii au mai beneficiat anul acesta de două majorări salariale, a câte 5 procente în lunile martie şi septembrie.