Bucureștiul, capitala lipsei de responsabilitate
Articol de Mircea Apostolescu, 21 octombrie 2015, 12:05
Că în București sapă fiecare unde îi trântește mintea, că orașul este plin de gropi, de multe ori din cauza celor care efectuează lucrări în carosabil și apoi nu le mai astupă ori repară de mântuială, acestea sunt lucruri pe care le știm de multă vreme cu toții. Ceea ce nu conștientizăm, însă, suficient de bine este faptul că aceste gropi, găuri și șanțuri de toate formele și mărimile, care se ivesc în carosabil, cel mai adesea nici măcar semnalizate ca lumea, ne pun viața în pericol tuturor, zi de zi. A fost necesar şocul accidentului suferit de un polițist, ieri, pentru a ne face să ne gândim la această adevărată sabie a lui damocles, care atârnă agățată intr-un fir de păr asupra capetelor tuturor participanților la trafic.
Dar accidentul de ieri ne mai atrage atenția asupra unei realități absurde și revoltătoare. Bucureștiul, care se vrea o capitală europeană a secolului XXI, nu are, în anul 2015, nici o structură, la nivelul Municipalității, care să intervină prompt, să astupe groapa, șanțul sau gura de canal, înlăturând pericolul pentru viețile oamenilor, și abia după aceea sa prezinte factura reparațiilor, împreună cu o amendă substanțială, celui din vina căruia pericolul a apărut.
De fiecare dată asistăm la același „dans” grotesc al pasării „cartofului fierbinte” de la o instituție la alta. Mereu stăm pe marginea gropii și ne întrebăm cui îi aparține, să fie de la gaze, de la canalizare, de la cablurile de energie electrică sau de la alți deținători de rețele subterane? Sau o fi apărut pur și simplu din cauza erodării asfaltului și, în acest caz, trebuie să intervină celebra Administrație a Străzilor, din subordinea Primăriei Capitalei?
Și toată această debandadă a fugii de responsabilitate ne costă vieți omenești!
Si pe Splaiul Independenței, chiar în fața intrării la Politehnica, un alt deținător de rețea subterană sapă de zor, chiar in mijlocul părții carosabile.