Spuma vietii culturale din Romania, la deschiderea Festivalului National de Teatru
Articol de , 24 octombrie 2015, 09:54
Festivalul Naţional de Teatru a fost deschis oficial vineri seară, în foaierul Teatrului Naţional ‘I.L.Caragiale’ din Bucureşti, în prezenţa a numeroase personalităţi ale lumii culturale româneşti.
La eveniment, alături de directorul şi selecţionerul FNT, Marina Constantinescu, şi preşedintele UNITER, Ion Caramitru, au fost prezenţi Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, şi consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.
Lansarea Festivalului a fost continuată de spectacolul ‘Mein Kampf’, în regia lui Alexandru Dabija, o producţie a Teatrului Naţional ‘Lucian Blaga’ din Cluj-Napoca.
Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, i-a felicitat pe organizatorii evenimentului pentru cei 25 de ani în care au susţinut şi organizat festivalul.
El şi-a exprimat susţinerea pentru toate marile evenimentele culturale ce au loc în ţară şi a promis că pentru anul viitor bugetele acestora vor fi acordate până pe 31 martie.
Consilierul prezidenţial, Sergiu Nistor, i-a înmânat directorului festivalului documentul prin care preşedinţia României acordă FNT ‘Înaltul patronaj’.
Prima zi a festivalului a mai cuprins şi câte două reprezentaţii ale spectacolelor ‘Dinte pentru dinte’ după ‘Zeul carnagiului’ de Yasmina Reza, regia Cristi Juncu, la Sala Majestic a Teatrului Odeon, şi ‘Karamazovii’ după F.M. Dostoievski, regia Istvan Albu, la Sala Pictură a Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’.
Sâmbătă, bucureştenii sunt invitaţi, de la ora 11,00, la Teatrul de Comedie, Sala Studio, la proiecţia filmului documentar ‘Comedia Remix’, iar de la ora 16,00, la Teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu, la vernisajul expoziţiei ‘Gina Patrichi – Mirajul Seducţiei’.
Seria de spectacole este deschisă la Teatrul de Comedie, de la ora 18,00, cu ‘Cea mai puternică’ de August Strindberg, un spectacol-laborator condus de Antoaneta Cojocaru. De la aceeaşi oră, la Teatrul Foarte Mic se joacă ‘Casa cu pisici’, textul şi regia Radu Iacoban.
Teatrul Naţional găzduieşte la Sala Mică, de la orele 18,00 şi 21,00, spectacolul ‘Emigranţii’ de Slawomir Mrozec, regia Tudor Lucanu, producţie a Teatrului Naţional ‘Lucian Blaga’ din Cluj-Napoca. La Teatrul Bulandra se joacă, de la ora 20,00, la Studio Space, ‘Conversaţie după înmormântare’ de Yasmina Reza, regie şi light design Alexandru Darie, în timp ce la Teatrul de Comedie, sala Radu Beligan, de la ora 21,00, este pusă în scenă spectacolul ‘Spargerea’ după Răzvan Petrescu, dramatizarea şi regia Dragoş Alexandru Muşoiu.
‘Visul unei nopţi de vară’ de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, va putea fi văzut, de la ora 20,00, la sala mare a Teatrului Metropolis.
Sursa: Agerpres