Rușii pregătesc primul zbor cu echipaj, pe Lună
Articol de Marga Tudor, 29 octombrie 2015, 15:30
Zborul și aselenizarea sunt estimate să aibă loc în 2029, a anunțat șeful companiei de stat ruse Energia, care proiectează și dezvoltă vehiculele spațiale, citat de AFP.
Din 2021, Rusia va incepe testarea unui vehicul spațial special conceput pentru a zbura pe Lună. Doi ani mai tarziu, acesta va efectua zboruri către Stația Spațială Internațională, înainte de a fi trimis fără echipaj pe Lună, în 2025.
Anunțul vine în contextul în care Agenția Spațială Europeană a pledat în urmă cu o săptămână pentru un „sat lunar” internațional, care ar putea fi construit în etape, de către roboți, și a anunțat colaborarea cu misiunea rusă Luna 27, prevăzută pentru 2020.