KLYDE lansează un cover după o piesă de succes
Articol de Sabina Lapadatescu, 30 octombrie 2015, 14:44
Dacă se apropie weekend-ul, atunci a sosit momentul pentru un nou cover realizat de KLYDE. De data aceasta, artistul a ales hitul “Bad Blood” aparţinând lui Taylor Swift.
Piesa lansată în luna mai a deţinut recordul vizionarilor pe Vevo, cumulând 20,1 milioane în 24 de ore. Acest record a fost surclasat zilele trecute de piesa lui Adele, “Hello”.
KLYDE s-a remarcat odată cu participarea la concursul X Factor în sezonul 3 acolo unde a lăsat o impresie puternică atât publicului, cât şi juriului. Artistul a debutat cu single-ul “Shot Me Down” pentru care a şi filmat un videoclip, dovedind că are toate atributele unui super star care să cucereasca topurile radio şi TV într-un viitor apropiat.