Omor calificat – în dosarul incendiului din club
Articol de , 31 octombrie 2015, 22:12
Parchetul General a început urmărirea penală in rem, pentru omor calificat și distrugere calificată, în dosarul privind incendiul de la Clubul Colectiv.
Procurorii și polițiștii au făcut astăzi cercetări la fața locului și vor continua ancheta în zilele următoare.
De asemenea, a fost ridicată unitatea de stocare a imaginilor de la camerele de luat vederi din local.
Procurorul general, Tiberiu Nițu, a declarat că Parchetul General a preluat dosarul datorită complexității acestuia și a faptului că trebuie conlucrat cu foarte multe instituții.
El a mai spus că în interiorul clubului totul este carbonizat, însă criminaliștii sunt pregătiți pentru a preleva probe și în astfel de situații.
Tiberiu Nițu a precizat că, deocamdată, este prematur ăã se ia o decizie privind reținerea unor persoane.