Înșelăciune prin metoda ”câștig”
Articol de Sabina Lapadatescu, 3 noiembrie 2015, 10:04
Mai multe percheziţii au loc în această dimineață în Bucureşti, Argeş şi Dâmboviţa la persoane bănuite de înşelăciune prin metoda ”câștig”. Nouă suspecți urmează să fie aduși cu mandat la audieri.
Acestia sunt acuzați că au înșelat mai multe persoane cu suma totală de peste 150.000 de lei, folosindu-se de calități oficiale mincinoase. Mai exact, suspecții pretindeau că sunt şefi de Poliţie, notari publici sau avocaţi, potrivit unor surse judiciare.
Perchezițiile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de Biroul de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei şi Patrimoniului al Poliţiei municipiului Ploieşti, iar la percheziţii participă şi jandarmi.