Demiteri după incendiul din clubul Colectiv
Articol de , 4 noiembrie 2015, 08:45
Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Marius Dunca, a fost eliberat din funcție de premierul Victor Ponta.
În locul lui a fost numit Marcel Pandelică.
Acesta a ocupat anterior funcţia de secretar de stat în Ministerul Economiei.
Marius Dunca a anunțat ieri că o echipă a Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor s-a deplasat joi, cu o zi înainte de incendiu, la clubul Colectiv din Bucureşti, însă nu a putut efectua controlul pentru că nu au găsit pe nimeni, astfel că au lăsat o ”invitaţie” pentru reprezentanţii legali ai localului.
”Vineri trebuia să se prezinte reprezentantul legal al operatorului economic cu buletin, ştampila unităţii, aviz sanitar-veterinar, certificat constatator”, a declarat Marius Dunca.
Totodata, premierul l-a demis si pe Sorin Encutescu, secretar de stat la Economie.
Decizia a fost publicatã deja în Monitorul Oficial.
sursa foto: fabricadelapte.ro