Hermann Oberth, romanul care a revolutionat metodele de zbor
Articol de Vicentiu Andrei, 5 noiembrie 2015, 08:15
Un ardelean a fost invitat să asiste în 12 aprilie 1961 la ceremonia de desprindere a rachetei Vostok 1, la bordul căreia se afla Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spaţiu. Prezenţa lui nu a fost întâmplătoare, căci era supranumit „părintele navigaţiei spaţiale”.
Pasiunea lui Hermann Oberth pentru aviaţie şi zborul dincolo de limitele terestre a început din copilărie, când a citit de atâtea ori romanele lui Jules Vernes „De la pământ la lună” şi „Călătorie în jurul lunii” că a ajuns să le înveţe pe de rost. Literatura de anticipaţie i-a aprins scânteia care l-a făcut ca în jurul vârstei de 14 ani să construiască primul model de rachetă.
La 29 de ani a scris o teză de dizertaţie numită „Racheta spre spaţiile interplanetare”, o lucrare care a cutremurat lumea ştiinţifică, fiind considerată utopică.
Mari universităţi din Europa i-au respins lucrarea, singura care a acceptat-o a fost Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, unde Hermann Oberth a obţinut titlul de profesor la catedra de fizică.
Principala idee a acestei lucrări era că poate fi construită o maşinărie care să se ridice mai sus de atmosfera terestră, iar oamenii pot zbura la bordul acesteia.
O teorie complet fantezistă pe-atunci.
Ca orice vizionar, Hermann Oberth şi-a urmat visul, iar 6 ani mai tîrziu, în 1929, a publicat lucrarea „Căile navigaţiei spaţiale”, in care descria în amănunt tehnica zborului spaţial.
Cu 40 de ani înainte ca Neil Armstrong să fie primul om care a păşit pe suprafaţa selenară, Hermann Oberth a fost invitat de studiourile cinematografice UFA din Berlin să participe in calitate de consultant ştiinţific la turnarea filmului „Femeia in Lună”, primul din lume pe o temă astronautică. În atelierele studiourilor de film a construit o rachetă adevărată.
Tot acolo l-a cunoscut pe Wernher von Braun, pe atunci student, şi care mai apoi a construit celebra rachetă V2 în cadrul programului derulat de Germania în timpul celui de-al doilea război mondial la Peenemunde, dar şi Saturn V, racheta cu care NASA a trimis primul om pe Lună.
Radio România Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalități din cultură sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizările lor. 100 de români care, prin creativitate, muncă și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală.