Evenimente culturale pe care nu trebuie să le ratezi astăzi în Bucureşti!
Articol de , 9 noiembrie 2015, 16:24
CINEMA
Este prima zi a Săptămânii Filmului Maghiar la Bucureşti, ale cărei proiecţii gratuite se desfăşoară în Studioul Horia Bernea al Muzeului Ţăranului Român unde, astă-seară de la ora 18.30’ rulează comedia romantică „Liza, zâna-vulpe” în regia lui Károly Ujj Mészáros, cu Mónika Balsai în rolul titular. Evenimentul este însoţit de expoziţia „Animaţia maghiară 100” deschisă la Institutul Cultural „Balassi” al Ungariei.
În cadrul proiectului „FABRICA DE REALITATE – cinema documentar la Studioul Alexandru Sahia (1950-1989)” al One World Romania, Adina Brădeanu de la Universitatea Westminster din Londra prezintă, de la ora 18:00 la sala 202 a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din Universitatea Bucureşti filmele: „Cazul D” de Alexandru Boiangiu, „Scrisoare din Oraşul Nou” de Titus Mesaroş, „Pentru strănepoţi, încă ceva despre Bucureşti…” de Paula şi Doru Segall şi „Aflaţi despre mine…” de Adrian Sârbu.
EVENIMENT
La Biblioteca Naţională, în cadrul platformei WOMEN AT WORK are loc, de la ora 18:00, lansarea proiectului „EXOD 2.0 #jocdesocietate”, iar de la ora 19:00 se face accesul în spaţiul instalaţiei cu acest nume, o creaţie colectivă originală şi interdisciplinară care îşi propune să genereze dezbatere în jurul subiectului central: exodul mamelor în ţări ca Italia pentru a-şi întreţine decent familiile şi implicaţiile acestui exod asupra copiilor rămaşi acasă.
MUZICĂ
Festivalul de Muzică Veche vă propune astă-seară recitalul Earliest Harps susţinut de la ora 19:00 la Palatul Bragadiru de Hannelore Devaere din Belgia care cântă pe harpă triplă, harpă gotică şi harpă cu corzi încrucişate lucrări de: Guillaume de Machaut, Johannes Ockeghem, Thoinot Arbeau, Josquin des Près, Luis de Narvaez, Alonso Mudarra, John Dowland, Sylvius Leopold Weiss.