Alertă teroristă în Hanovra!
Articol de , 17 noiembrie 2015, 22:09
Meciul amical de fotbal dintre reprezentativele Germaniei, campioana mondială en titre, şi Olandei, programat în această seara, la Hanovra, a fost anulat cu două ore înainte de start, a anunţat poliţia, fără a oferi mai multe amănunte.
Spectatorii, care se pregăteau să aducă un omagiu victimelor atentatelor teroriste de vineri, de la Paris, au părăsit arena în urma unei alerte cu bombă, a anunţat cotidianul Gazzetta dello Sport.
Cancelarul german Angela Merkel era aşteptată la meci, alături de alţi miniştri ai guvernului, în semn de solidaritate cu Franţa.
De asemenea, doi miniştri olandezi, ministrul Apărării, Jeanine Hennes, şi cel al Sănătăţii şi Sportului, Edith Schippers, veniseră la meci.
Înaintea anulării meciului, poliţiştii au izolat o zonă din exteriorul stadionului, după descoperirea unui colet suspect, potrivit AFP.
Meciul era prevăzut să se desfăşoare de la ora 21,45 (ora României).
”Am avut avertizări concrete că cineva din stadion doreşte să detoneze explozibili”, a declarat, pentru DPA, şeful poliţiei din Hanovra, Volker Kluwe.
Ministrul german de interne Thomas de Maiziere şi omologul său in Saxonia Inferioară, unde se află Hanovra, vor susţine o conferinţă de presă marţi seara, a mai precizat DPA.
Componenţii naţionalei Germaniei au fost afectaţi de incidentele de la Paris, deoarece ei disputau la acea oră un meci amical cu Franţa, chiar pe Stade de France, locul unuia dintre atentate.
Toată delegaţia germană a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în vestiarele Stade de France.
Presa germană anunţă că a fost evacuată şi o sală de concerte din Hanovra.
Este vorba despre sala de concerte Tui-Arena din Hanovra.