Tricolorii vor purta tricouri speciale la meciul cu Italia
Articol de Sabina Lapadatescu, 17 noiembrie 2015, 10:09
Jucătorii echipei naţionale de fotbal vor purta, la amicalul de marți cu Italia, tricouri personalizate cu numele celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul din clubul Colectiv. Acestea vor fi inscripţionate cu negru, iar cifrele vor fi formate din numele celor care au murit.
De asemenea, jucătorii ambelor țări vor purta pe durata partidei banderole negre. Meciul va fi precedat de un moment de reculegere în memoria celor care şi-au pierdut viaţa și în atentatele de la Paris.
Meciul amical Italia — România este programat marți, 17 noiembrie, de la ora 21:45 ora României. Prtida se va disputa pe stadionul Renato Dall’Ara din Bologna.
Sursă: Agerpres