Alerta teroristă rămâne ridicată în Belgia
Articol de , 22 noiembrie 2015, 20:32
Metroul, şcolile şi universităţile vor fi închise şi mâine.
Poliţia şi armata rămân desfăşurate pe străzi, a anunţat Charles Michel, premierul Belgiei.
Autorităţile îl caută pe Salah Abdeslam, belgianul care a făcut parte din comando-ul terorist de la Paris, de unde a reuşit să se întoarcă la Bruxelles.
De vineri seară, Bruxelles-ul pare un oraş pustiu după ce autorităţile au pus în aplicare măsuri de securitate fără precedent, din cauza unei ameninţări teroriste pe care au numit-o „precisă şi iminentă”.
Angajaţii unui post de televiziune, dintr-o suburbie a Bruxelles-ului, au fost evacuaţi de urgenţă, în această seară, după ce în zonă a fost descoperită o maşina suspectă.
După verificări amanuntiţe, poliţiştii au anunţat că a fost vorba de o alarmă falsă.