Săraci, dar proprietari
Articol de , 23 noiembrie 2015, 13:50
În ciuda condițiilor de trai de care se plâng tot mai mulți români, țara noastră are cel mai mare procentaj de proprietari de locuințe din Uniunea Europeană.
Potrivit Oficiului de Statistică Eurostat, anul trecut, peste 96% din populația României trăia în propria casă, cu mult peste media de aproximativ 70%, a UE.
Și datele referitoare la chiriași arată diferențe mari între țara noastră și alte state.
În 2014, doar 3,9% dintre locuitorii României aveau acest statut, în timp ce media Uniunii Europene este de aproape zece ori mai mare.
Comparativ, 47,5% dintre germani și 42,8% dintre austrieci erau chiriași anul trecut.
Pe de altă parte însă, România se află pe primul loc în UE în ceea ce privește ponderea populației care trăiește în locuințe supraaglomerate.
De asemenea, potrivit datelor comunicate de compania de consultanță RealTime, mai puțin de jumătate din fondul locativ național, respectiv 44%, reprezintă locuințe moderne, adică racordate la sisteme de încălzire și cu baia în interior.
Restul se încalzesc cu lemne sau cu alți combustibili și au toaleta în curte.