Horia Tecău s-a întors în ţară, după ce a câştigat la dublu Turneul Campionilor
Articol de , 24 noiembrie 2015, 11:38
Românul care a câştigat anul acesta la dublu Wimbledonul şi Turneul Campionilor a fost întâmpinat aseară la revenirea în ţară pe Aeroportul Otopeni de fani şi de presa sportivă.
Obosit, fericit şi încă nevenindu-i să creadă ce a realizat anul acesta alături de partenerul său de dublu Julien Rojer, Horia Tecău a declarat celor prezenţi în Salonul oficial din incinta aeroportului Henri Coandă următoarele: ,,E o împlinire mare, a fost un vis al nostru după ce am câştigat Wimbledonul să încheiem anul pe locul 1. Wimbledonul ne-a oferit această oportunitate. Speram să realizăm acest lucru mai devreme, să nu fim presaţi de puncte la Londra, dar acestea sunt lucruri la care am încercat să ne gândim ca la o sursă de motivaţie. Practic tot jocul nostru s-a legat şi ne bucurăm într-un fel că am ajuns pe locul 1 învingându-i (pe fraţii Bob şi Mike Bryan), pentru că am jucat de multe ori şi era un pic nejustificat să ajungem numărul 1 fără să fi câştigat împotriva lor. Am fost cu atât mai bucuroşi că am făcut-o la Turneul Campionilor într-o semifinală. Într-un fel ne-am demonstrat că putem face acest lucru”.
Întrebat dacă va participa la Olimpiada de la Rio şi dacă se gândeşte la cucerirea unei medalii, Horia a afirmat : „Avem dreptul să sperăm la o medalie. Încă e devreme, mai sunt multe luni până atunci şi multe alte turnee la care trebuie să ne concentrăm, dar bineînţeles că Olimpiada este un mare obiectiv pentru noi. Trebuie să fim în formă şi să câştigăm o medalie acolo. Cred că avem două şanse şi la dublu şi la dublu-mixt, Simona la simplu, deci, faţă de alţi ani acum putem spera credibil la o medalie şi sperăm să fim în formă atunci şi sănătoşi”.
Referitor la planurile pentru 2016, Tecău a precizat: „Mi-aş dori să câştig un al doilea trofeu de Grand Slam, o medalie la Olimpiadă. Pentru mine, Wimbledonul a fost cel mai important Grand Slam. Dacă aş fi câştigat Roland Garros-ul m-aş fi motivat să câştig Wimbledonul. Mi-a trebuit mai mult timp pentru a mă gândi la celelalte Grad Slam-uri”.
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer, a câştigat Turneul Campionilor la dublu, după ce a învins duminică în finală cu 6-4, 6-3, cuplul Florin Mergea/Rohan Bopanna.
Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer încheie astfel 2015 pe primul loc în clasamentul mondial de dublu cu 7.810 puncte, în timp ce perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna termină anul pe locul 7, cu 4.435 de puncte.