Începe Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit
Articol de Sabina Lapadatescu, 2 decembrie 2015, 09:36
De astăzi până sâmbătă, bucureștenii pot urmări scurtmetraje din întreaga lume, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică. Evenimentul, aflat la cea de-a 19-a editie, este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Uniunii Cineaştilor din România.
Deschiderea oficială va avea loc astăzi, la ora 19:00, în Sala Atelier a Uiversităţii de Teatru, pentru ca în următoarele trei zile publicul să poată urmări scurtmetraje din întreaga lume. Intrarea la toate proiecţiile festivalului este liberă.
În cele patru zile, publicul poate să vadă scurtmetraje din țări precum Anglia, Argentina, China, Germania, Israel, Rusia, România şi altele. Miza competiţiei este Premiul pentru cel mai bun film, alături de peste alte 25 de premii, printre care Premiul de regie „Cristian Nemescu”, Premiul de imagine, Premiul de montaj, Premiul de sunet „Andrei (Otto) Toncu”.
Cele trei secţiuni principale ale festivalului sunt Ficţiune, Documentar şi Animaţie/Experiment.
Sursa: Rador