Evenimentele culturale ale zilei
Articol de , 4 decembrie 2015, 17:17
CINEMA
Festivalul filmului polonez CinePOLSKA revine în acest week-end la sala „Elvira Popescu” a Institutului Francez, în această vineri, de la ora 20:00 fiind proiectată drama „Varşovia ’44” realizată de Jan Komasa, despre atacul eşuat al polonezilor împotriva germanilor slăbiţi, care se retrăgeau spre Vest.
Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit continuă la sala de Cinema de la UNATC, programul zilei cuprinzând:
– la ora 19:00 lansarea volumului „MasterPlot 2015”,
– de la ora 20:00, al cincilea calup de scurtmetraje de ficţiune.
La Muzeul Ţăranului Român, de la ora 18:30, rulează documentarul „The Life and Times of Arthur Erickson” ce ne invită într-o memorabilă călătorie spirituală spre a cunoaşte Omul şi Artistul, care a avut ca unic ţel dorinţa de a înnobila sticla, betonul şi fierul pentru a crea superbe spaţii, renumite atât prin marea lor funcţionalitate, cât şi prin frumuseţea lor intrinsecă. După proiecţie, producătorul filmului, Dan Michael Schlanger, răspunde întrebărilor publicului.
SPECTACOL
Romexpo găzduieşte, de la ora 20:00, prima din cele patru reprezentaţii cu musicalul de pe Broadway „Disney Beauty and The Beast”.
MUZICĂ
Orchestra Naţională Radio susţine, de la ora 19:00, la Sala Radio, un concert dirijat de Valentin Doni, la care participă soprana Mihaela Mingheraş – Couture, mezzo-soprana Antonela Bârnat şi Corul Academic Radio. În program: „La Damoiselle élue” şi poemul „Marea” de Claude Debussy şi Dansurile simfonice compuse de Serghei Rachmaninov.
Orchestra Filarmonicii „George Enescu” susţine, tot de la ora 19:00, la Ateneul Român, al doilea concert al săptămânii dirijat de Kah Chun Wong având în program: Rapsodia pe o temă de Paganini de Rachmaninov – solist Constantin Sandu şi Simfonia nr. 6 – „Patetica” de Ceaikovski.
La Muzeul Ţăranului Român, în cadrul minifestivalului Hibernal de chitară au loc două recitaluri:
– de la ora 20:00, cel de chitară solo susţinut de Ana-Maria Bibescu;
– de la ora 21:00, cântă un trio format din Maxim Belciug, Radu Vâlcu şi Amir Heydar Heidarkhodaee.
La CinemaPRO este programat, de la ora 19:30, un concert Alexandru Andrieş.
The Zuralia Orchestra susţine cel de-al 1000-lea concert al său, de la ora 23:00 în Berăria H.
EXPOZIŢII
În cadrul proiectului „Oraşul In-vizibil”, cu care oraşul Bucureşti candidează la titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021, de azi este deschisă, la Biblioteca Naţională, expoziţia de artă plastică „Elevii bucureşteni şi Oraşul In-vizibil”.
La Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” de azi până pe 28 februarie 2016 puteţi vedea expoziţia de fotografie intitulată „Biodiversitatea Marocului văzută prin ochii unor cercetători români”.
EVENIMENTE
Festivitatea de decernare a Premiilor Muzeului Naţional al Literaturii Române are loc de la ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Invitat special: Cvartetul Chromatic.
La Clubul Ţăranului, cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti se încheie cu „Literary Death Meci”, o confruntare pe scenă a 4 autori, care citesc din creaţiile proprii, de la ora 19:00 pentru a fi apoi evaluaţi de un juriu.
CONFERINŢĂ
Agenţia universitară a Francofoniei organizează conferinţa „De ce să citim filosofii arabi”, susţinută, de la ora 18:00, la Villa Noel, de Ali Benmakhlouf, profesor la Universitatea Paris Est Val de Marne.