Gheorghe Gruia a decedat astazi in Mexic la 75 de ani
Articol de , 9 decembrie 2015, 23:04
„Mana de aur a handbalului românesc”, așa cum era spranumit Gheorghe Gruia, a murit astăzi, la varsta de 75 de ani, în urma unui infarct suferit în Mexic.
Potrivit gsp.ro , fostul mare handbalist român a caștigat patru titluri mondiale cu echipa națională și în 1961 a ajuns la Steaua, echipă cu care a caștigat de opt ori campionatul și o dată Cupa Campionilor Europeni, în 1968.
În 1992 a fost numit de către IHF cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor. Porecla acestuia era „Guriță”, datorită faptului că știa să cante cel mai bine din vestiar.
Renumele său vine din 1967, cand, la Campionatul Mondial de Handbal a fost unul dintre principalii marcatori ai competiției, cu 34 de goluri, fiind considerat cel mai bun jucător al turneului final. De altfel, Gruia a fost declarat de 7 ori cel mai bun handbalist al lumii.
Gheorghe Gruia trăia de 37 de ani în Mexic și a pus bazele handbalului de acolo.
Gheorghe Gruia: Data naşterii: 2 octombrie 1940
PALMARES:
– campion mondial, în 1964 (Cehoslovacia) şi 1970 (Franţa)
– medalie de bronz la CM din 1967 (Suedia)
– medalie de bronz la JO din 1972 (Munchen)
– golgheter la JO 1972 (37 goluri)
– a marcat 736 de goluri în 127 de partide jucate în tricoul naţionalei României
– a caştigat Cupa Campionilor Europei cu Steaua, în 1968
– de opt ori campion naţional cu Steaua, între 1963 şi 1973
– cel mai bun jucător al CM din 1967
– a făcut parte din „Generaţia de Aur” a handbalului românesc, care între 1961 şi 1974 a caştigat de patru ori titlul mondial