Încă un termen pentru metroul din Drumul Taberei
Articol de Sabina Lapadatescu, 9 decembrie 2015, 13:55
Magistrala 5 de metrou va fi dată în folosință în 2017, cu o întârziere de peste un an și jumătate. Angajații de la Metrorex susțin, însă, că au fonduri și pentru anul viitor.
7 din cele 10 stații ale magistralei sunt gata cu infrastructura aproape în totalitate, urmând ca peste iarnă să se lucreze la interioare, la montarea căii de rulare și remedieri interioare.
Primul tronson al Magistralei 5 de metrou ce va avea 16,1 km, între Valea Ialomitei și Pantelimon.
Carosabilul din zona Drumul Taberei, unde se lucrează la Magistrala 5 de metrou, a fost redat circulației parțial, desi se susținea că până la finalul acestui an întreaga structură stradală va fi gata.
Acest termen nu va fi respectat, dat fiind că încă sunt zone în care lucrările la suprafață nu s-au încheiat. În schimb tunelurile de metrou sunt aproape gata. Mai sunt câteva porțiuni de săpat în zona Erolior, a declarat Constantin Mustețea, director investiții metrou.
Autor: Radu Șofran