Incendiu la Muzeul Culturii Romilor
Articol de Sabina Lapadatescu, 10 decembrie 2015, 10:19
Un incendiu a izbucnit joi dimineață pe Drumul Săbăreni, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov, Daniel Vasile. A fost afectat Muzeul Culturii Romilor, un imobil de 200 mp.
Un bărbat de aproximativ 25 de ani a fost asistat medical. Acesta a suferit arsuri superficiale la nivelul capului.
La fața locului s-au deplasat 5 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Spațiul cel mai afectat avea destinație de depozitare.
În acest moment se verifică interiorul clădirii și se scot elementele care mai ard.