Victor Brauner – un fenomen al picturii suprarealiste româneşti
Articol de Stefania Grigore, 13 decembrie 2015, 11:56
Pictorul despre care se afirmă că este al doilea, după Brâncuşi, în ordinea celor mai bine cotaţi plasticieni români ai tuturor timpurilor, s-a născut la Piatra Neamţ, în 15 iunie 1903, şi s-a stins din viaţă la Paris, în 12 martie 1966. Familia este însă una care peregrinează şi se spune că, după 1908, se stabileşte pentru o scurtă perioadă la Hamburg, apoi la Viena, unde cei doi copii, mai mari, fac şi şcoli în limba germană, ca, în 1914, familia să se întoarcă în România şi să se stabilească, pentru 4 ani, pe durata războiului, la Brăila.
Despre el, poeta Gabriela Melinescu afirma: „Victor Brauner a fost complex, ambiguu, polimorf până la coşmar. Pentru el, picto-poezia însemna a visa lumea în cuvânt, imagine şi ritm”.
Victor Brauner aparţine unei familii care a dat culturii româneşti două mari nume, Victor şi Harry Brauner, primul reprezentant al picturii suprarealiste, în principiu, cel de-al doilea un foarte important etnomuzicolog, cel care a cules peste 5.000 de cântece populare din întreaga Românie.
Citeste AICI in continuare totul despre Victor Brauner
Radio România Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”.
100 de personalități din cultura sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizarile lor.
100 de români care, prin creativitate, muncă și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală.