Top 5 destinații de Crăciun
Articol de Sabina Lapadatescu, 15 decembrie 2015, 12:32
Iarna nu și-a intrat încă în drepturi, cel puțin nu în bătrânul București. În copilărie era lege: decembrie însemna zăpădă, colinde, mese în familie și, desigur, cozonaci pufoși.
Cu trecerea timpului lucrurile se mai schimbă: vremea își face de cap, iar timpul parcă trece cu viteza luminii. Așa apare dorința unui concediu inedit. Parcă ai vrea să ai câteva zile în care să colinzi o țară străină; să vezi locuri noi și să te familiarizezi cu alte tradiții.
În spiritul acesta aventurier, am realizat un top al destinațiilor turistice, care ar transforma Crăciunul într-o escapadă de vis:
1. Laponia – Țara lui Moș Crăciun
Nu-mi imaginez un astfel de top fără Laponia. E drept, prețurile sunt cam piperate (la o căutare rapidă am găsit tariful de 1400 euro pentru o cameră dublă într-un hotel de 4 stele). Să lăsăm aceste ”detalii”. Dacă vrei un Crăciun de poveste și mai ai și niște prichindei care vor să-l întâlnească pe Moșul, Laponia are ce să-ți ofere.
Îți dau doar câteva argumente:
– magia Crăciunului e prezentă în fiecare loc din Laponia, în special la stațiunea elfilor, Rovaniemi, și stațiunea oficială a Moșului, Levi;
– copiii vor afla poveștile elfilor și spiridușilor și, desigur, vor primi cadouri de la ”adevăratul” Moș Crăciun;
– te vei putea delecta cu o priveliște spectaculoasă oferită de Aurora Boreală;
– vei avea parte de experiențe inedite precum schi, plimbări cu sănii trase de reni sau husky sau plimbări cu snowmobilele;
– căsuța lui Moș Crăciun, Fabrica de Jucării și Galeria de Gheață sunt obiective turistice de neratat.
Cred că deja te-am convins.
Această destinație nu este aleasă deloc întâmplător. Tromso este unul dintre cele mai nordice orașe ale lumii, cunoscut și sub numele de Parisul Nordului sau Poarta către Arctic. O vacanță în casa Iernii… Îți poți imagina? Eu sunt deja cu gândul departe…
Evident, Luminile Nordului (Aurora Boreală) sunt principalul argument pentru o astfel de vacanță. O altă experiență inedită este noaptea arctică. Din noiembrie până în ianuarie, soarele e în ”pelerinaj” prin alte ținuturi.
Dacă ajungi în Tromso, trebuie să vezi Grădina Botanică Alpină Arctică (cea mai nordică gradină botanică din lume) și Catedrala Arctică (o adevărată operă de artă). Recomandat este să ajungi și la o fermă de câini husky (e păcat să nu înveți cum se conduce o sanie trasă de câini).
Viena… istorie, lumini și miros de scorțișoară și vin fiert… Este obligatoriu să-ți petreci măcar un Crăciun din viață la Viena. Orașul este renumit pentru târgurile de Crăciun organizate în această perioadă. Apoi, ai o grămadă de locuri de văzut, așa în atmosfera fermecătoare a sărbătorilor. Palatul Schönbrunn, Opera de Stat din Viena, Palatul Hofburg, casele Hundertwasser și cartierul istoric Spittelberg sunt doar câteva din obiectivele pe care trebuie să le vizitezi.
Vom continua această poveste.
Cred că toată lumea a văzut Home Alone, cel puțin primele două părți. Când mă gândesc la ideea de Crăciun la New York îmi vin în minte imagini cu puștiul buclucaș în magazinele cu jucării, în Central Park și, desigur, în Hotelul Plaza. Desigur lucrurile s-au mai schimbat din ’90 și până acum, dar experiența este în continuare una spectaculoasă. Zgârie-nori și la stânga și la dreapta, magazine de toate felurile, Times Square… Mă și văd plimbându-mă pe unul din marile bulevarde cu zâmbetul până la urechi și mâinile încărcate de cumpărături.
Să revenim cu picioarele pe pâmânt. Ai multe lucruri de văzut, nu se rezumă totul la cumpărături. Times Square, Madison Square Garden, Greenwich Village, Central Park, Muzeul Metropolitan de Artă, Wall Street, Fifth Avenue și Rockefeller Center sunt doar câteva din locurile în care trebuie să ajungi. Și poate ți-a atras atenția Rockefeller Center. Da, m-ai prins, cumpărătuile și New York-ul se țin de mână.
5. Roma, Italia
Închei acest clasament într-o notă europeană, dar frumoasă, de asemenea. În perioada Crăciunului, Roma te îmbie cu festivitățile sale tradiționale. Slujba care celebrează Nașterea Domnului este spectaculoasă în bisericile din Roma. De fapt, o să recunosc, întotdeauna am avut o afinitate pentru bisericile catolicilor. Un Crăciun în spirit religios este cu siguranță unul petrecut la Roma. Să nu uităm de mâncărurile speciale și locurile frumoase (Coloseumul din Roma, Castelul Sant’Angelo, Fontana di Trevi sau Muzeele Vaticane).
Acesta a fost clasamentul meu. Recunosc că am tras cu ochiul pe geam la final, în speranța întrezăririi unui fulg de nea. Nu a fost niciunul, dar de aceea lumea asta e mare. Te așteaptă să o vizitezi și să te bucuri de ea.
Nu uita, ți-am pregătit o poveste mai detaliată despre Viena. Prin urmare, rămâi pe aici.