Pe la case luminate, în această seară, cu Maria Gheorghiu
Articol de Maria Gheorghiu, 17 decembrie 2015, 12:04
În această seară, La Ursuleț, în Herăstrău, îi invit pe toți cei care au timp și disponibilitate, să cântăm împreună colinde și cântece de iarnă, așa cum doar o dată în an facem. Promit să vă ofer o seară magică în care să simțim că se apropie Crăciunul, cu tradiționale colinde romanești dar mai ales cu cele pe care sufletul meu le-a scris și le-a așezat în albumul ”Pe la case luminate”. Sunt cântece compuse, unele în urmă cu cu 26 de ani, într-o perioadă în care ”Moș Crăciun” era doar o dorință ascunsă în poveștile bunicilor, iar ”Moș Gerilă” venea doar cu frigul din case…
Am scris colindul care dă și titlul albumului de colinde, ”Pe la case luminate”, în zilele Revoluției din 1989 și l-am cântat pentru prima dată în balconul Prefecturii din Reșița, în 21 decembrie, atunci cu teamă dar și cu speranța unei lumi mai bune. Astăzi, îl voi cânta cu nostalgia acelei vremi dar și cu încrederea că spectrul războiului va sta departe de noi. ”Anul care vine pace să vă dea și s-aveți noroc în toate” așa spune colindul și vi-l ofer astă seară, live, împreună cu alte surprize muzicale.
Evenimentul este organizat de Eugen Avram, căruia îi mulțumesc.
”Concertul de colinde şi cântece de iarnă „Pe la case luminate” a devenit deja unul tradiţional şi am în intenţie să menţin şi să extind aspectul tradiţional şi în colaborările viitoare cu Maria. Ştiu că ne putem bizui pe prezenţa la eveniment a celor care au auzit-o vreodată pe Maria Gheorghiu cântând colinde şi cântece de iarnă. Pe cei care n-au apucat încă îi asigur că este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil, să mai întâlnească o asemenea potrivire între o voce impecabilă şi cântece alese cu mare grijă. Consider că vă propunem un eveniment excepţional pe care bucureştenii nu ar trebui să îl rateze, fiind singurul concert de colinde susţinut de Maria Gheorghiu în Bucureşti. Îi mulţumesc Mariei Gheorghiu că de câţiva ani încoace acceptă ca acest concert tradiţional să se desfăşoare sub egida Folk Nights by Gorby”, a spus Eugen Avram.