Concerte în parcurile Titan şi Alexandru Ioan Cuza
Articol de Sabina Lapadatescu, 18 decembrie 2015, 15:34
Concertul tradiţional de Crăciun va avea loc sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 17:30, în Parcul Titan. Evenimentul se va desfășura pe scena amenajată în apropierea lacului din parcul Titan (acces din str. Liviu Rebreanu).
Bucureştenii vor fi întâmpinaţi de Corul de colindători „Music Sound”, iar artişti precum Narcisa Suciu, Monica Anghel, Grupul vocal „Acapella” – dirijor George Miron, „Andrei Tudor Band”, Ana Cebotari şi Orchestra „Mundi Colour”, sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie, vor întregi atmosfera de Crăciun.
De asemenea, duminică, 20 decembrie, de la ora 17:30, bucureştenii sunt aşteptaţi la încă o seară muzicală de Crăciun, în compania Corului „Sfântul Andrei Criteanul” şi a lui Annes, la foişorul din Parcul Alexandru Ioan Cuza.
Accesul publicului la aceste evenimente este gratuit.