La mulți ani și mulți kilometri cu Adevărații VeloPrieteni!
Articol de Stefania Grigore, 29 decembrie 2015, 23:59
Finalul anului este cum nu se poate mai bun pentru membrii grupului Adevărații VeloPrieteni, vremea fiind 100% de partea bicicliștilor. Astfel, foarte mulți membri ai grupului au pedalat în această primă lună de iarnă, aproape la fel de mult ca într-o lună de vară. După ce am fost “Ajutoarele lui Moș Crăciun pe două roți” și după ce “Am cinstit Eroii Revoluţiei din 1989 printr-o plimbare pe bicicletă”, a urmat o plimbare lejera de vreo 70 de km, în cadrul evenimentului “Bucureștiul “lacustru”, practic un circuit al tuturor lacurilor din capitală.
La acest eveniment, aflat la a 5-a ediție, au participat 50 de bicicliști care s-au bucurat de ziua de primăvara din mijlocul iernii. Toți bicicliști participanți au apreciat că a fost o plimbare binevenită după cele câteva zile ”în care au petrecut și mâncat diverse bunătăți, în familie”.
Până la finalul anului, Adevărații VeloPrieteni sunt invitați să participe la ediția a treia a evenimentului “Ultima adevărată veloprietenie a lui 2015″, joi, 31 decembrie,la ora 14:15 în Parcul Izvor când, ne întâlnim pentru o ultimă plimbare a anului, dupa care ciocnim…o cană de vin fiert, în care, după o scurtă plimbare prin capitală, ne retragem în Centrul Vechi pentru urări de bine pentru Noul An, aflat la doar câteva ore distanță. Acest calendar de sfârșit de an a devenit deja tradițional pentru Adevărații VeloPrieteni.
Anul 2016 va fi inaugurat prin ediția a doua a evenimentului Evadarea Zero la Zero Grade, o tura de vreo 100 de km prin satele din apropierea Bucureștiului, la care vă invităm duminică, 3 ianuarie, de la ora 11:00, în Parcul Izvor.
Adevărații VeloPrieteni vă urează multă sănătate pentru a putea avea parte de un Nou An cât mai plin de satisfacții și de plimbări frumoase pe două roți!