Pentru unii muncă, pentru alții vacanță
Articol de , 4 ianuarie 2016, 08:53
Pentru majoritatea românilor, vacanța de iarnă s-a încheiat, astfel că s-au întors la casele lor.
Din acest motiv drumurile care leagă marile orașe de stațiunile montane, dar și de zonele tradiționale de petrecere a Crăciunului și Revelionului, au fost aglomerate în ultimele zile.
La fel și vămile, pentru că mulți români s-au întors la muncă în străinătate.
Există și oameni pentru care distracția de-abia acum începe.
Este vorba de cetățenii Republicii Moldova, care vin să petreacă în România sărbătorile pe rit vechi.
Pentru ei, hotelurile și restaurantele au pregătit oferte speciale și în plus, vor putea să practice sporturi de iarnă, pentru că ninsoarea a permis amenajarea pârtiilor de schi.
Ieri, Vama Albița, de la granița cu Republica Moldova, a fost aglomerată, iar poliția de frontieră se așteaptă la valori ridicate de trafic și în zilele următoare.
Creștinii ortodocși de rit vechi celebrează Crăciunul pe 7 ianuarie.
Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924, cel vechi fiind decalat cu 13 zile față de cel oficial.