Balerinul Xander Parish, pe scena Operei Naționale București
Articol de Sabina Lapadatescu, 8 ianuarie 2016, 14:43
Balerinul Xander Parish, membru al Companiei de Balet a Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, revine pe scena Operei Naționale București pentru a interpreta, pentru prima dată în carieră, rolul Oberon din baletul „The Dream” (muzica de Felix Mendelssohn, coregrafia de Sir Frederisck Ashton), în cadrul spectacolului alcătuit din două lucrări coregrafice „DSCH. The Dream”, cea mai recentă premieră de balet a instituției. Evenimentul va avea loc duminică, 10 ianuarie, de la ora 19:00.
Este pentru a doua oară când Xander Parish este prezent scena Operei Naţionale Bucureşti în această stagiune, după ce în luna octombrie a anului trecut el a interpretat rolul Armand din lucrarea „Marguerite and Armand” în cadrul spectacolului-triptic „Classical Symphony. Petite Mort. Marguerite and Armand”. Reprezentația din 10 ianuarie va prilejui, de asemenea, debutul Marinei Minoiu, prim-solistă a Companiei de Balet a Operei Naționale București, în rolul Titania din baletul „The Dream”.
Xander Parish este cunoscut ca fiind primul balerin de origine britanică invitat să facă parte din Compania de Balet a Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg. Din repertoriul său fac parte roluri importante, precum Albrecht din „Giselle”, Siegfried din „Lacul lebedelor”, Romeo din „Romeo şi Julieta”, Contele Vronsky din „Anna Karenina” (versiunea Alexei Ratmansky). A primit mai multe distincții, printre care cele mai recente în cadrul Premiilor Naționale Britanice în Dans (cea mai bună interpretare; anul 2015) și al Premiilor „Taglioni” (cel mai bun dansator; anul 2014).
Lucrarea coregrafică „DSCH” a fost realizată în anul 2008 pentru New York City Ballet pe muzica lui Dmitri Şostakovici (Concertul nr. 2 în Fa major op. 102, compus în anul 1957). Numele baletului provine de la formula „DSCH”, motiv muzical (în notaţia muzicală de provenienţă germană) folosit de compozitor ca o aluzie la numele propriu şi ca o semnătură (acronim al numelui său). Alte montări ale acestui balet au avut loc la Pacific Nortwest Ballet din Seattle, Teatro alla Scala din Milano şi Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. După premiera mondială din anul 2008, publicaţia The New York Times a scris: „DSCH” este o construcţie coregrafică plină de suspans, cu pasaje de dans strălucitoare care îţi taie respiraţia. Iar şi iar, te afli în faţa întrebărilor „Ce se va întâmpla mai departe?” şi „Care au fost exact paşii care tocmai s-au desfăşurat cu repeziciune?”. Şi, mai mult de atât, baletul este marcat de o gingaşă şi pură poezie (Alastair Macaulay – The New York Times, mai 2008). Ziarul The Telegraph l-a numit pe Alexei Ratmansky cel mai talentat coregraf de balet de astăzi. În calitate de coregraf, Ratmansky a creat balete pentru Baletul Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, Baletul Naţional Olandez, Baletul Kirov, Baletul Regal Danez, Baletul Regal Suedez, New York City Ballet, Baletul din San Francisco, Baletul de Stat din Georgia etc.
Baletul într-un act „The Dream” („Visul”), creaţie a coregrafului englez Frederick Ashton, a avut premiera în anul 1964 la Opera din Londra şi este inspirat de piesa „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare. „The Dream” poartă amprenta stilului Ashton, recognoscibil datorită mişcărilor ample de braţe şi intersului special acordat părţii superioare a corpului, umorului şi aluziilor subtile prezente în baletele sale, unor înlănţuiri de mişcări specifice, un stil mai degrabă liric decât dramatic. Fredrick Ashton este considerat unul dintre cei mai importanţi creatori ai secolului al XX-lea, cu o activitate de peste şase decenii în arta dansului. El a impus în balet, prin stilul său, mişcări extrem de dificile din punct de vedere tehnic. „The Dream” reprezintă, astfel, o lucrare în care baletul câştigă noi valenţe, în care spiritul poveştii este amplificat de mişcare, iar emoţia se propagă prin îmbinarea fericită între eleganţă şi culoare.
Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti, deschisă zilnic între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00, sau online, de la adresa tickets.operanb.ro