Mircea Băsescu, condamnat la 4 ani de închisoare
Articol de , 8 ianuarie 2016, 09:25
Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu executare.
Hotărârea a fost luată în dosarul în care fratele fostului președinte al României este judecat pentru trafic de influență și complicitate la trafic de influență.
Decizia instanței nu este definitivă.
Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător, prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia. Mircea Băsescu primise și alte cereri incidente în respectiva cauză. El ar fi trebuit să obțină o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
La ultimul termen de judecată, procurorii au cerut pe lângă pedeapsa maximă și confiscarea sumei de 250.000 de euro de la Mircea Băsescu.
Sursă: Agerpres