METEO: Vreme caldă pentru această perioadă în București
Articol de Marga Tudor, 10 ianuarie 2016, 06:27
Meteorologii au anunțat vreme caldă pentru această dată, în București. Cerul va fi temporar noros, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Maxima termică este prognozată la 7 grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare potrivit căreia, în cea mai parte a ţării va ploua, până marţi dimineaţă, iar la munte vor fi precipitaţii mixte, fiind anunţate și intensificări ale vântului.
Ploi vor cădea în regiunile vestice, nordice şi centrale, temporar vor fi mai ales ploi, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte. În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei, nordul Transilvaniei, Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, cantităţile de apă ce se vor cumula pe durata întregului interval, vor fi local de 25- 30 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse de 40- 50 de litri pe metru pătrat.
ANM mai informează că vântul va prezenta intensificări temporare îndeosebi la munte şi în regiunile vestice, cu viteze mai mari în cursul nopţii de luni spre marţi, când în zonele montane va sufla tare.