Noi restricţii privind parcarea pe trotuar
Articol de Stefania Grigore, 11 ianuarie 2016, 10:38
Parcarea pe trotuar, interzisă dacă nu poate fi asigurat un spaţiu de minimum doi metri pentru pietoni.
Noile restricţii privind parcarea pe trotuar se regasesc intr-un proiect de lege.
Initiatorul demersului susţine că spaţiul de 1 metru, cât prevede legislaţia actuală, este insuficient, mai cu seamă pentru persoanele imobilizate în scaune cu rotile sau părinţii cu cărucioare pentru bebeluşi.
Acesta sustine că parcarea pe trotuar trebuie să se facă numai în locurile marcate, iar spaţiul de trecere al pietonilor să nu fie mai mic de doi metri.
Acesta dă ca exemplu cartierele bucureştene unde trotuarele sunt ocupate în totalitate de autoturisme.
În plus, susţine iniţiatorul, cei doi metri, ar permite şi intervenţia ambulanţei sau a pompierilor în caz de necesitate.
Legea urmează să intre în dezbaterea Senatului, în luna februarie, la începutul noii sesiuni parlamentare.
Un material realizat de Claudia Ruse
Foto: Andreea Erhan